Biroul de credit

Ion Soltinschi
Ion Soltinschi Ultima actualizare: 21 Nov 2024

Biroul de credit este o societate pe actiuni care colecteaza datele privind activitatea de creditare desfasurata de institutiile financiare din Romania.

Lansata in 2003 ca o societate pe actiuni la initiativa sectorului privat romanesc, scopul Biroului de credit este sa sprijine creditorii (bancile, IFN-urile, companiile de leasing etc) cu informatii actualizate referitoarea la riscul de credit si bonitatea potentialilor clienti.

In momentul de fata, Biroul de credit are ca si actionari 20 de banci din Romania si este membru al Asociatiei Europene a Birourilor de Credit.

Cum functioneaza biroul de credit?

In primul rand trebuie sa mentionam faptul ca Biroul de Credit nu este institutia care aproba sau refuza cererile de credit, ci doar furnizeaza catre creditor (banca, IFN etc) informatii despre bonitatea clientului, istoricul sau de credit, comportamentul de plata etc.

De unde ia biroul de credit aceste informatii?

Aceasta institutie functioneaza dupa principiul reciprocitatii: participantii la sistem pot consulta baza de date a Biroului de Credit doar daca si ei, la randul lor, furnizeaza informatii despre clientii proprii.

Astfel, in momentul in care cineva solicita un imprumut, datele sale se transmit catre Biroul de Credit. Pe langa asta, orice eveniment care apare pe parcursul creditului: refinantare, restructurare, restante etc, vor fi trimise catre Biroul de Credit.

Informatiile referitoare la produsele active – daca ai un credit in momentul de fata, care este rata etc, vor fi pastrate la Biroul de Credit pana la incetarea contractului de credit. 

Insa datele referitoare la contractele incheiate vor fi stocate pentru o perioada de 4 ani. Astfel, daca ai avut intarzieri la plata unui credit, aceste informatii vor fi stocate timp de 4 ani si ar putea sa-ti ingreuneze procesul de accesare a unui nou imprumut.

Scorul de credit

In baza informatiilor livrate catre Biroul de Credit, fiecarui client ii este acordat un scor. Incepand cu 2009, Biroul de Credit a adoptat modelul statistic international Fico Score (scorul FICO). 

Pe scurt, acest indicator este format dintr-un numar de 3 cifre si fiecarui client ii este acordat un punctaj intre 300 (foarte slab, risc mare de neplata) si 850 (foarte bun, excelent).

Acest scor este calculat in functie de 5 categorii de informatii:

1. Istoricul de plata – care are o pondere de 35% din scorul FICO si analizeaza: daca persoana a avut intarzieri la plata ratelor, cu cate zile a intarziat, care sunt sumele restante etc.

2. Creditele in derulare – care are o pondere de 30% din scorul final si contine informatii despre creditele pe care le are cineva in momentul de fata: soldul, rata, daca a facut restructurare etc.

3. Durata istoricului cu o pondere de 15% – tine cont de cat timp a trecut din momentul in care ai luat primul credit.

4. Credite noi cu o pondere de 10% – tine cont de cate credite ai accesat in ultima vreme, de cate ori si cu cat timp in urma ai accesat Biroul de Credit pentru a verifica istoricul.

5. Tipul de imprumut utilizat cu o pondere de 10% – tine cont de ce fel de imprumuturi ai accesat in trecut: daca e vorba de credite de nevoi personale, credite IFN, carduri de credite etc.

Verificare Biroul de Credit Online

Orice persoana fizica are dreptul legal de a face interogari la Biroul de Credit.

Pana acum cativa ani procesul era mai complicat: trebuia sa trimit o scrisoare la posta catre Biroul de Credit. Acum, din fericire, procesul poate fi facut online.

Pentru inceput va trebuie sa iti faci un cont pe site-ul www.birouldecredit.ro, cu o adresa de email, nr de telefon si CNP. 

O sa primesti un cod de confirmare pe telefon. Daca ti-ai schimbat numarul de telefon pe care l-ai comunicat institutiei de la care ai luat creditul, va trebui sa faci rost de codul de inrolare in Biroul de Credit. Pentru asta te adresezi unei institutii financiare cu care sunteti in relatie contractuala. Un operator il va genera si il veti primi sub forma tiparita, sau

printr-o cerere transmisa prin posta la Biroul de Credit. Solicitarea trebuie sa contina in mod obligatoriu urmatoarele:

  • Datele de identificare (CNP, nume, prenume, adresa postala de corespondenta);
  • Copia actului de identitate si semnatura.

Stergere din Biroul de Credit

Informatiile, atat cu istoric negativ, cat si cu istoric pozitiv referitoare la clienti vor fi sterse din Biroul de Credit peste 4 ani din momentul incheierii contractului de credit.

ATENTIE! Aceste informatii vor fi sterse dupa 4 ani din momentul in care a fost platit imprumutul, cu toate sumele restante si eventualele dobanzi penalizatoare.

Daca ai rate neachitate la institutii financiare, nu inseamna ca peste 4 ani aceste informatii vor disparea.

Concluzii

Biroul de credit este o institutie cu un rol important – sa ajute creditorii sa poata verifica in timp real informatiile referitoare le bonitatea clientilor. 

Este important sa platesti la timp ratele aferente imprumuturilor – altfel risti sa fii raportat la Biroul de Credit si sa nu mai poti accesa alte credite in viitorul apropiat. Chiar si o rata care pare nesemnificativa iti poate inflenta negativ scorul FICO, implicit sansele de a accesa un credit nou.